Unirea moldovenilor cu teleormănenii

Teleormanul o fi el un ținut sărac, dar are oameni șmecheri și vicleni, adică „neproști”. Acolo s-o fi răsturnat carul cu deștepți, spre deosebire de un alt oraș dunăreano-danubian, Caracal, unde s-a răsturnat căruța cu proști.

În convergență cu epifania teleormăneană din guvernarea politică a României de azi, ascultam mai ieri anunțul de alaltăieri al ex-prezidentului și marinarului de ape tulburi zis BăSeScu(mpesc toate) cum că 34 de localități din Rep. Moldova de peste Prut, au semnat… nici mai mult nici mai puțin decât „Unirea” cu România.

Panică în câteva zone din țărișoara noastră dar, în același timp, bucurie în altele.  Panica s-a stârnit în satele transilvănene, mai ales acolo unde prunii cresc nestingheriți în livezi. Proprietarii de pălincii s-au îmbulzit la meșterii fierari pentru a-și achiziționa zăvoare mai strașnice. Unii chiar au depus petiții la muzeele comunale prin care cer zăvoarele medievale păstrate pe rafturi

„Aceste zăvoare sunt cele mai bune și ne vor pune la adăpost borhotul dar și cazanele”, a declarat Ianoș, proprietar serios de pălincie din zona Râmetea. În schimb, în Vaslui și Botoșani e delir. Perspectiva unei uniri le-a dat elan locuitorilor acestor două, să le numim, orașe. Pe lângă alcoolul moldovenesc, net superior poșircii cu care sunt ei obișnuiți, vor avea și țigări mai ieftine.

Alții, precum caracalenii, au declanșat procedurile obișnuite contra invadatorilor: otrăvitul fântânilor, montatul stâlpilor pe șine și ascunsul macaralelor între blocuri. De remarcat printre localitățile care au semnat actul de Unire câteva cu sonoritate aparte: Ruseștii Noi, Feștelița, Grățiești, Chetrosu, Ciorești, Horești.

Ce a rămas în suspans – nu se știe încă, adică – e cu cine vor se unească locuitorii acestor frumoase și mai ales sonore localități? Cu Țara românească ori cu cea teleormănească? Cu „proștii” din Caracal sau cu „deștepții” din Teleorman?

 

Leave a Reply