Rația de libertate

După 27 de ani de la ultima Revoluție, o nouă generație iese în stradă să-și ia rația de libertate

Este vorba de cea de-a 9-a generaţie românească de homo politicus/culturalis, un termen ce poate fi legat de acela de generație biologică. O generație se întinde cam pe 33 de ani, adică sunt 3 generații într-un secol. Mircea Eliade avea obsesia asta cu generația (literară) așa că era întâmpinat cu întrebarea: Ce-ți mai face, domnule, generația?

Mircea Vulcănescu – celălalt lider al generației ’27 – evidenția șapte accepțiuni ale acestui termen: de la sensul biologic, la cel sociologic (de grup de oameni de aceeași vârstă), statistic (după perioada medie de regenerare a unui grup social: între 29 și 33 ani), istoric (de grup participant la un eveniment istoric), psihologic, economic și cultural/politic.

De remarcat că apariția unei noi generații nu este condiționată de extincția celei anterioare Într-o familie tradițională coexistă 3 sau chiar 4 generații biologice: bunici, părinți și copii care s-au căsătorit și au, sau urmează să aibă copii.

Câte generații are istoria noastră modernă?

Revenind la scrierile lui Mircea Vulcănescu, în istoria modernă a României s-au succedat următoarele generații:

  1. Generația premergătorilor: 1821-1848
  2. Generația paşoptistă: 1848-1880 (ne-o amintim, abia am sărbătorit mica Unire)
  3. Generația junimistă: 1880-1907;
  4. Generația socială: de după 1907;
  5. Generaţia de foc, nume dat de evenimentul istoric principal la care a luat parte [Primul Război Mondial].

Alţii i-au spus generaţia Unirii – compusă din Nae Ionescu, Octavian Goga, Lucian Blaga, Crainic, Şeicaru, Cezar Petrescu, Bucuţa, Tudor Vianu, Victor Ion Popa, Ion Marin Sadoveanu, Ralea, Camil Petrescu – și definită prin „realism, autohtonism, ortodoxie, monarhism”. Vulcănescu consideră astfel că „generaţia (sa) tânără” sau generația ’27 (așa cum a fost botezată de Dan C. Mihăilescu) numită și generația trăiristă, este a șasea din istoria României, urmând generaţiei de foc.

De remarcat că distanța istorică face mai ușoară clasificarea generațiilor, iar apropierea de prezent o îngreunează: de aceea probabil că înghesuie Mircea Vulcănescu două generații între 1907 și 1927. Se mai poate și ca un eveniment istoric major, cum a fost Primul Război Mondial, să ducă la maturizarea prematură a unei generații, așa cum s-a întâmplat cu cea „de foc”, numită și Generația Unirii. Să lăsăm așadar cifra 6 în dreptul generației ’27 și să remarcăm că și ea a fost, asemeni Generației de foc, supusă maturizării și risipirii forțate de un (alt) război mondial. Urmează, după ea:

6. Generația ’27

7. Generația confiscată

8. Generația decrețeilor

9. Generația (actuală) post-industrială

A 7-a generație a fost confiscată de comunismul românesc, perioadă reprezentată de ascensiunea lui Nicolae Ceaușescu la conducerea PCR, între 1965-1990 – așa că nu cred că putem să-i dăm un alt nume, chiar dacă este posibil să o denumim după alte caracteristici ale celor câțiva lideri (care nu vor fi neapărat reprezentativi).

După 1990 am putea identifica, probabil, de la distanță istorică, o generație post-comunistă sau una a tranziției – depinde din ce direcție privim – oricum, este cea de a 8-a, numită destul de urât și generația decrețeilor (din care fac parte și eu). Ca să ajungem în sfârșit la generația de azi, cea de-a 9 în ordine cronologică, care s-ar putea numi post-industrială dacă am fi (chiar) avut industrie.

Prin ce se disting aceste generații, în articolele următoare.

– în curs –

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.