Maghiara ca limbă străină

Locuiești în Cluj și vrei să înveți limba maghiară în interes de servici – ai deplasări în secuime. Unde găsești un curs rapid, în care să acumulezi cunoștințe și mai ales deprinderea de a comunica fluent în această limbă nu tocmai străină orașului de pe Someșul Mic?

Sigur, am găsit cursuri online pe bloguri cum ar fi https://limbamaghiara.wordpress.com sau situri gen http://nebulo.ro, care sunt bune pentru studiu individual sau aprofundarea cunoștințelor de limbă. Pentru un start lansat am găsit doar aceste trei variante:

Centrul ALPHA al UBB pune la dispoziție cursuri atât pentru începători, cât și pentru intermediari sau avansați. Cursurile sunt destinate adolescenților și adulților, având mai multe limbi de specializare: engleză, spaniolă, suedeză, română (pentru străini), franceză, portugheză, finlandeză, rusă, germană, olandeză, japoneză, ucraineană, italiană, norvegiană, maghiară și poloneză. Prețurile scad în funcție de numărul de persoane cu care te înscrii la curs. Tarifele încep de la 90 lei/oră/persoană, și ajung până la 15 lei/oră/persoană dacă te înscrii împreună cu 8-9 cunoscuți.

Contact:
Str. Horea nr. 31, Cluj-Napoca
0264 434164
alpha.ubbcluj@gmail.com / alpha@lett.ubbcluj.ro

Bridge Language Study House – propun cursuri individuale, în tandem sau grup. Poți învăța aici engleza, franceza, germana, italiana, maghiara sau spaniola. Cursurile durează 6 săptămâni, iar prețul unui curs pornește de la 1850 lei/persoană în cazul unui curs individual, ajungând la 495 lei/persoană în cazul unui grup.

Contact:
Calea Dorobanților, nr. 67, Cluj-Napoca
0364 101 088 / 0746 355 435
cursuri@blsh.ro

Centrul Educațional 10 (ZECE) își propune să ofere meditații, astfel încât viitorul tău examen de limbă să fie luat cu brio. Acesta oferă cursuri atât directe, cât și online. Diversitatea în limbi este un atu pe care acest centru îl are, punând la dispoziție următoarele 12 variante: engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, ebraică, rusă, arabă, greacă, maghiară, japoneză și turcă. Prețurile variază, pronind de la 99 de lei/curs și existând reduceri în funcție de numărul de participanți.

Contact:
0730 137 443
zece@centrumeditatii.ro

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.