Cum e cu găzduirea?

Clujenii sunt generoși când vine vorba de găzduire, că în Ardeal e și o un regionalism = a găzdăli. Cu blogurile e ceva mai greu, pare-se: le-a cam căzut de vreo 100 de ore deja găzduirea generoasă de la WebFactor, o firmă locală cu ceva iepuri prin sloganele pe care le sheruiau toți, generoși.

Toată povestea care se derulează începând de luni arată cât de ușor se închide o afacere în România, chiar și una de-asta isteață de-o laudă toată lumea, în IT. Iar ce se întâmplă în noaptea de joi pe vineri, adică după 4 zile și 4 nopți, arată cât de greu e să-și mai revină un mic business pus la pământ.

Jupânul de la WebFactor avea o factură la energie electrică ca și cum ar avut vreo mie de servere. Ceva e putred acolo, pentru că 2.500 de euro lunar înseamnă vreo 11.000 de lei, adică vreo 22.000 de kilowați. 22 de Megawați? Probabil că e vorba de penalități și alte umflături de genul. Oricum, semne că afacerea e pe ducă erau de la începutul anului. Acum pe jupân se pare că l-au părăsit toți, cu excepția lui Vali Petcu, care-l consiliază de la distanță.

O PR-istă blondă a dispărut azi de pe facebook așa cum a apărut – adică brusc, cu tot cu pozele sale cu căței. La fel și omul de la tehnic, zice-se (dar WebFactor avea 8 angajați): încercând să repună serverele sus, probabil că jupânul a tot achitat la furnizori până ce a rămas fără bani (inclusiv de salarii).

Meritul său, desigur involuntar, ar putea fi că a făcut puțină ordine în blogosferă, sau cel puțin le-a indus unora ideea că nu există nimic gratuit pe internet, așa cum a demonstrat și Facebook luna trecută.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.