Costul social al adunărilor populare

Cu atâtea adunări populare, ipoteza susținerii sociale a unei idei ori a unui partid s-a cam scurs pe apa Dâmboviței. Sau pe a sâmbetei, pentru că pe 9 iunie PSD a făcut un miting în care a mobilizat activul de partid, punând în mișcare tot lanțul logistic. Și așa mai gripat, tractorul cel roșu a început să mişte din angrenaje, să adune în remorcă și să mobilizeze, mai mult sau mai puţin amical, mai „cu japca”, dar să umple Piața Victoriei cu oameni aduși la Capitală.

De ce? Pentru ca să vedem că și ei pot. Singura reacție a opoziţiei e cum au pus cei doi inși din gașca lui Bot 3/4 de laser cu REZI (că S-ul abia se vedea iar t-ul era complet pierdut printre coloanele Palatului Victoria) şi cât de tare au trollat ăia PSDimea venită la miting. În fine, tot circul ăsta n-a fost decât o demonstraţie de forță. Mai urmează acum să-și umfle mușchii și opoziția ca să arunce în derizoriu și alte teme ca Roșia Montană în UNESCO sau familia tradițională.

Acum cinci ani, protestele privind situația de la Roșia Montană strângeau, duminică de duminică, mulțimi de oameni în piețele centrale ale marilor orașe. Aici și-au făcut ucenicia mulți activiști civici, sâmbăta fiind ziua rezervată organizării și răspândirii de informații. Pentru că majoritatea protestatarilor erau tineri educați, manifestările lor au fost numite atât de către critici cât și de către sustinățori, „proteste ale hipsterilor“.

Toată aglutinarea asta în zone centrale la momente delimitate (v. chemarea activului de partid) conferă mulţimilor prezente diverse senzații de la certitudine şi siguranţă, la forţă şi de stabilitate, dar face în timp ca indivizii să fie incapabili de a articula relaţii sociale în afara unor astfel de stimulente. Festivismul care însoțește manifestările astea publice nu face decât să fragmenteze spaţiul (orașul este aglomerat sau chiar blocat – cum s-a întâmplat cu Metroul la Calea Victoriei), şi apoi participanții, excluzându-i destul de explicit pe cei care nu aderă la valorile invocate de organizatori.

Iar acestea sunt (dincolo de costurile organizatorice, deloc neglijabile, dar care mai pot fi ascunse pe o firmă sau alta) costurile sociale ale adunărilor de acest gen sunt mai greu de decontat. Iar atunci când într-adevăr va fi cazul ca mulțimile să protesteze, s-ar putea ca efectul media să fie mult redus.

Dacă participanții la protestele împotriva proiectului minier de la Roșia Montană au avut parte de un blocaj mediatic, datorat sumelor mari de bani investite în publicitate de către Gabriel Resources, mai nou presa sare la cel mai mic protest, de multe ori numărul „jurnaliștilor” prezenți apropiindu-se de cel al protestatarilor. Așa că dacă tot ne-am procopsit cu atâta civism, în loc de proteste lunare ar fi mai rentabil să schimbăm legea electorală și să organizăm alegeri la doi ani – sigur ieșim ceva mai ieftin.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.