Zilele Clujului

Totdeauna m-am mirat cum (re)descoperă oamenii muzeele doar în Noaptea muzeelor. Toată povestea asta mi se pare, simultan, o bună strategie de marketing cât și o expresie a zgârceniei, când vine vorba de accesul la cultură. Adică mergem doar dacă e gratis, chiar dacă e să nu dormim pentru asta, și să ne înghesuim sau stăm la cozi.

Cam la fel și cu zilele orașului, indiferent că e vorba de Cluj sau altul din România. Desigur că aglutinarea mulţimii în centrul orașului în astfel de momente precis delimitate conferă celor prezenți un sentiment de certitudine şi de siguranţă, de stabilitate. De-asta sunt zilele orașului „for free” ca să adune lume în același loc, iar oamenii să să simtă bine împreună.

Numai că aceste sărbători ale orașului, cu festivismul lor, au și rolul de a impresiona turiștii, iar acest scop secundar a devenit, încet-încet, cel primordial. Urmarea în timp este că indivizii devin mai puțin capabili de a articula relaţii sociale în afara unor astfel de stimulente. Observând că orașul e aglomerat sau chiar blocat cu ocazia unor evenimente, Ciprian Mihali susține aici chiar că:

Festivismul fragmentează spaţiul şi timpul, introducând praguri explicite şi modalităţi de acces clare în interiorul intervalelor desemnate, excluzându-i la fel de explicit pe cei care nu aderă (cultural ori genetic) la valorile celebrate.

Iar întâmplarea cu imaginea modificată de pe meshul de la Cluj pare să-i dea dreptate, deși opinia sa pare destul de radicală. Până la urmă, scopul acestor manifestări ar fi deșteptarea civismului, dar civismul trimite în primul rând la civilitate. De aceea este important ca aceste sărbători să nu capete acest aer de penibilitate și de amatorism, care din păcate își face loc în aproape orice manifestare legată de  Centenar – devenit nu al României, ci al ignoranților, ca o mărturie a unei Românii conduse de prostie.

 

Leave a Reply