Revista presei locale

NCN anunță că folosește serviciile Associated Press. Wow, ce chestie! O știre ar fi fost ca AP să folosească serviciile Presei bune și NCN, nu?

Ziua de Cluj face aici un rezumat al Interferențelor, un festival clujean bianual, desfășurat cu mare discreție în anul Centenarului. În această lume divizată de diverse ideologii, teatrul poate oferi posibilități de întâlnire și dialog, după cum afirmă Gábor Tompa, directorul festivalului. Sigur că poate, doar să vrea!

Cluj.pro încearcă să lămurească de ce am avut pe 1 Decembrie survol de F-16 doar la Cluj și Alba Iulia, nu și la București. Citiți aici de ce are România nevoie de poliție aeriană NATO?

Din Monitorul de Cluj aflăm că Boc promite un pasaj subteran în Mărăști, estimând deja că „șoferii îl vor traversa în 60 de secunde”. Nici nu s-a uscat bine cernela pe proiect și… dar care proiect? A, găsim în articol…

Luni, în Comisia de Circulație, am discutat variantele de pasaj de la Mărăști. Se avansează destul de repede pentru finalizarea studiului de fezabilitate…

E bine dacă se avansează DESTUL. Vorba ardeleanului, de ce atâta grabă? Azi mâine vine iarna grea, omătul mare, și doar se știe de la tătucul marinar că iarna nu-i ca vara, nici premierul ca primarul.

Cluj.buzz ne ține la curent cu ce idei crețe mai vin „specialiștii” în imobiliare, în vreme ce Gazeta de Cluj ține evidența celor pensionați din justiția clujeană. Nu de alta, dar poate mai avem nevoie de ei!

Și în final, chiar dacă nu sunt ei cei din urmă (ordinea fiind aleatorie), Actual de Cluj anunță că se redeschide luna din biserica piaristă.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.