Socialiștii, o moștenire (1835-1921)

Salutară ideea autorului, care semnează Adi Dohotaru, de a prezenta pe larg, în peste 500 de pagini, din care nu mai puțin de 10 de bibliografie (cartea fiind o extensie a lucrării sale de diplomă) și ideile „de stânga”, față de cele „de dreapta”, în contextul globalizării, în care abundă informația „după ureche” sau de pe internet.

Majoritatea informațiilor difuzate sunt cele cu miez de „corectitudine politică”, la modă pentru că dau bine, european, și mai ales „pentru a nu fi asociat comunismului sovietic”, Doamne ferește! vorba omului din popor, diferit de cel elitist, ca să nu spunem „liberal”.

Acum un sfert de secol, în anul 1995, la o adunare a social-democraților la nivel județean, cu peste 1.000 de delegați, am pus într-o luare de cuvânt întrebarea: oare când se vor mândri oamenii că aparțin acestui curent, așa cum o fac liberalii ardeleni, gen io mi-s liberal, nu un amărât de stângist care privește mereu spre răsărit? socotind, prin aceasta, că este un progresist, şi că poate astfel da cu tifla.

În continuare, majoritatea oamenilor, liberali sau nu, se exprimă aşa pentru că dă bine, o realitate care continuă şi astăzi. Am concretizat pentru a fi credibil că m-a preocupat şi pe mine ceea ce susţine, documentat, autorul acestei lucrări necesare în istoriografia noastră şi cu atât mai mult în dezbaterea de idei (atâtea câte mai există), dintre stânga şi dreapta, senzaţia mea fiind că în anumite cercuri (să numim doar GDS), numeroşi comentatori înfierează de-a dreptul pe cei ce încearcă să aducă argumente din lucrări ştiinţifice cum e lucrarea de faţă.

Ba, uneori, înfierarea ideilor de stânga se face chiar brutal. Tinereţea autorului, preocupările sale (alături de Socialiștii, o moștenire, din 2019, de menţionat și Protestatarul, 2012, Anii `60, mişcări contestatare în SUA 2008 ca și volumul Pata din 2016, la care este co-autor), convingerea că urmează să îi apară și alte cărți, despre bugetarea participativă, un album despre Parcul de Est și un Jurnal urban de alergare, nu poate fi decât reconfortant pentru un cititor de vârsta mea (73 de ani, simetrici cu cei 37 ai autorului).

După scurta amintire de la întrunirea social-democrată, adaug un ecou în rândul unora pretinși „de dreapta” la citirea unui eseu dintr-un ziar local, unde comparam o brigadă de inspecție școlară din Minister cu ceata lui Harap Alb, după basmul cult al lui Ion Creangă. În Consiliul de administrație al Inspectoratului școlar județean s-au identificat și, mai exact, s-au regăsit Gerilă, Setilă și Flămânzilă, și s-a invocat dreptul la replică. La acest nivel de receptare se reduce oare lupta de idei, lupta politică în evoluția societății, a instituțiilor, acum în secolul al XXI-lea, față de secolele XIX și XX?

Putem afirma, la prima vedere, că sedimentarea unor teze necesită timp, iar lucrarea lui Adi Dohotaru vine cu siguranță să arate rădăcinile democratice ale socialismului și, cum bine spune autorul: judecățile mele de valoare directe să fie subordonate celor indirecte, bazate pe un studiu vast, bine realizat. Cartea este utilă pentru specialiști, dar şi ca instrument de clarificare pentru militanții socialişti de azi.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.