Întâlnirea

*Continuare de pe cluj.pro.

Ascuns aici, între casele dintre grădini, Hip nu se simțea încă veritabil chiriaș al cartierului rezidențial clujean, ci mai degrabă un locatar al satului virtual Kolozvar. Până s-ajungă clujean serios, începuse un jurnal al peregrinărilor sale prin chirii. Publica uneori pasaje online, uimit câte vizualizări și comentarii genera subiectul. El intrase pe internet târziu, în 2015, când commenturile erau deja rara avis.

Trecuseră zece ani de la explozia web 2.0 și bloggerii migraseră deja în social media. Dac-ar fi putut recupera deceniul pierdut, mai că s-ar fi încadrat în tipologia pasionaților de tehnologie, între 20 și 30 de ani, care țineau bloguri ca pe jurnale cu conținut actual: visurat, zoso, arhiblog. Pe când el mai tranzita economia, blogosfera se răspândea pe web. În social-media, care nu consuma texte lungi, își făcuse cont recent, abia după ce se mutase aici. Dar acolo se postau mai degrabă memeuri cu linkuri spre articole, iar imaginea era mai importantă ca textul în sine, ajuns o simplă explicație atașată acesteia.

Ce te leagă de un loc, și ce rupi de fapt, când pleci de-acolo? cugeta Hip, ajuns în curtea casei închiriate. Trase cu ochiul în jur: iarba nu era mai verde ca-n alte părți, nici cerul mai albastru, ori soarele mai strălucitor. Fiica roșcată și divorțată a proprietăresei fuma, un băietan alerga prin curte după un cățel, și el realiza, abia mutat, că nu era în locul în care-ar fi trebuit să fie.

Acestea erau auspiciile zilei în care l-am cunoscut. Mă invitase la o cafea printr-un amic comun, Petre, imediat ce se mutase-n cartier. Avantajul de-a sta în centru: în cinci minute ești în oraș. Pe când eu abia ieșeam pe poartă, Hip era deja în geamul cafenelei, cufundat în blogosferă. Niște râsete venite de afară îl făcură pe cel cu care împărțea masa, Peter, un tip bine făcut și mai elegant îmbrăcat, să cheme chelnerița, iar pe el să ridice nasul din laptop:

— Tot tu servești și-afară? tocmai o-ntreba Peter.

— Este colega mea, dar vă pot încasa aici, dacă vreți să schimbați! îi zâmbise fata, complice (sau poate nu).

— OK soro, îi spui te rog să-mi aducă acolo un fresh?

Peter le zicea așa după numele cafenelei, Sisters. I se părea greu de asimilat, ca multe englezismele Clujului. Dacă Hip, abia mutat, devenise un soi de filozof al spațiului, Peter interpreta orice: orașul era Clujoaca, nu fiindcă aducea cu vreun loc de joacă, dar suna aidoma cu Poplaca – o comună la statutul căreia nu putea să decadă, oricât se străduiau cei abia veniți la muncă aici. Intenția însa exista, nu doar în percepția vechilor clujeni.

Aici mă pregăteam să intru și eu în scenă, căci acesta a fost, cronologic, momentul în care ne‑am cunoscut. Ca să fiu mai precis, eram deja amici pe facebook, unde el avea o listă de cunoștințe mai lungă decât a mea. Cu toată invidia, îi publicasem trei articole pe situl meu, unde făcuse un comentariu. Așa ne-am cunoscut, am corespondat și am decis să ne vedem. Căutam colaboratori pentru ceva în zona devised theatre, iar Hip acceptase o discuție în Sisters, unde mă aștepta alături de amicul comun, Peter.

Începusem o piesă despre relația Otiliei Cazimir cu Topîrceanu, de fapt o parodie după Vișniec: Mansardă la Ieși cu vedere spre iad. Hip citise începutul dramei în trei acte și părea interesat. Îi apreciam stilul scriiturii și faptul că nu se ținea cu nasul pe sus: părea un ins obișnuit, care voia să fie în miezul evenimentelor, unde se întâmpla ceva, cum era și zona terasei în care chicoteau fetele. Pe trotuarul îngust al cafenelei era un singur rând de mese mici, iar lângă cele care le treziseră amicilor interesul tocmai se elibera una. Hip trecu strada la „Arta” – să mă întâmpine, credeam, dar nu mă văzu, în ciuda semnelor pe care i le făceam cu foile A4 pe care listasem piesa – și opri la standul din fața cinematografului „Arta” să-și ia un aperiTIFF.

*Continuă pe cluj.buzz.

Prima ediție a cărții mai este disponibilă aici sau la Book Corner Librarium.

Leave a Reply