Ieșiri publice și așteptări private

România este în permanentă reconstrucție economică și legislativă. Sunt reconfigurări care au loc cu o periodicitate care-ți dă de gândit, pentru că asta devine o regulă. Și toate se fac pentru câte o categorie socio-profesională, de aceea nu au decât efect temporar. Ca să reziști aici trebuie să te identifici cu una din aceste categorii, iar ca să ai succes, sau măcar o motivație, să-ți găsești un adversar cu care să te lupți.

Dar: dacă ai 30 și ceva de ani, trăiești într-un oraș mare, câștigi puțin peste medie (dar știi că ai putea câștiga și mai mult, dacă cineva n-ar profita de tine), ești sănătos și fără copii, atunci s-ar putea să merite să trăiești aici, înafara acestor percepte. Oricare dintre condițiile anterioare nu ar fi bifate afirmația devine invalidă. Câtă vreme le bifezi pe toate însă, ești într-un anumit target: faci parte din clasa socială considerată „vedeta” momentului, oamenii cu potențial de a duce România undeva. Pentru cine altcineva să fi inventat PSD statul paralel? Tocmai, ca să mai tundă un rând de impozite de pe noi.

Pentru cei cu unul sau mai mulți copii, viața este un crawl permanent împotriva curentului. De la sănătate la educație, toate încep să te afecteze, nu doar justiția. Ce încerci să le transmiți devine important. Ce primesc ei de la ceilalți, ce înțeleg din societate, de asemenea. Dar: ești bolnav, ai un viciu sau ești un jucător cu prea puțin noroc? Cheamă salvarea, du-te la spital, cheamă doctorul, ia-ți medicamentele și stai în banca ta, tratează-te.

Ești cumva sărac? Nu exiști decât în glumele cu alcool, violență sau cu ajutoare sociale. Tu ești cel care nu vrea să scoată capul la lumină în țara tuturor posibilităților – îți spun eu, care știu că nu vrei. De aia n-ai tu nimic. Dar să știi că și pentru tine iese lumea în stradă. Iar de ieșit ar ieși, mult mai mulți decât cei care-și dau check-in, dacă s-ar alătura și sindicaliștii, pentru că problema muncii – ajunsă aproape un privilegiu – e mai concretă și mai dureroasă decât celelalte.

Modificarea legilor justiției e importantă. Dar și celelalte sunt. Când vine vorba de ele, de ce nu se sare? Sau de ce nici nu vine, măcar, vorba și de acestea – sau iar vrem „schimbare” doar ca ajustare? Cum ne ironiza Caragiale acum două secole: să se revizuiască, primesc! dar… să nu se schimbe nimica 🙁 Sursă foto: inliniedreapta.net

Leave a Reply