De ce le plac clujenilor banii?

Pentru că am pomenit într-un articol de argirofilia clujeană și mi s-au cerut explicații (ce este asta?), am să le notez aici, deoarece iubirea de arginți (arghirofilia) este mai nou o problemă socială. Creștinul ortodox spune că această patimă nu are o temelie în firea omeneasca, ori în vreun instinct al ei, ci este ceva în afara firii.

În Cluj, ca în orice oraș mijlociu de provincie, există oameni cu trecut, care se traduce în moșteniri și un trai tihnit, tradițional, ca și oameni cu mai puține resurse, veniți „la marele oraș” ca să-și facă un viitor. Clujenilor le plac banii viniturilor, motiv pentru care nu sunt foarte selectivi când vine vorba de a le închiria noilor – veniți apartamentele mai mult sau mai puțin recondiționate pe care le dețin în vechile cartiere.

Mulți dețin chiar mai multe apartamente, făcând din asta chiar o mică afacere – bravo lor, nu mai suntem în comunism, nici în Evul mediu. Se spune că în Clujul sfârșitului de Ev mediu / început de Renaștere, cetățenii știau să-i țină la distanță pe nobili, punând restricții la deținerea unei case în Cetate. Ca să nu dea pețitorului acces la un dublu statut, de nobil și cetățean, fata care accepta cererea de măritiș trebuia să renunțe la zestrea ei imobiliară.

Așa reușeau cetățenii liberi să-i țină departe de urbea lor pe cei care cu greu puteau fi determinați să-și respecte obligațiile. Pe când în ziua de azi, cum procedează clujenii get-beget? Cei de primă generație, muncitori stabiliți aici cu serviciul la fabrică și care s-au ales cu un apartament prin repartiție, au ajuns pensionari și le-au dat în chirie, ori le-au lăsat moștenire copiilor. Unii, acei țărani veritabili mânați la oraș de colectivizarea forțată, s-au întors să-și lucreze pământurile, ori măcar să administreze o gospodărie.

Alții, care n-au mai păstrat nimic și și-au uitat obiceiurile, crezându-se deja orășeni, au rămas cu patima arginților. Pentru că orașul nu produce pentru ei nimic vizibil, cu excepția banilor. Rămași fără capacitățile de producție, scoase din uz, puțini muncitori s-au putut converti spre servicii. Comerțul și închirierile au rămas principala sursă de bani, ca și motivele argirofiliei clujene.

Ce-i lipsește orașului, mai ales în instituții, sunt specialiștii în infrastructură și urbanism. În lipsa lor, vechiul burg va rămâne un oraș iubitor, mai mult ca de orice altceva, de bani, sufocat de ritmul propriei dezvoltări și de goana permanentă după tot mai mult.

 

Leave a Reply